Valahii la asediul Vienei

Prin 1681 le-a venit Turcilor ideea că n-ar strica dacă ar lua ei iniţiativa în războiul interminabil pe care-l aveau cu Împăratul Nemţesc, care pe atunci era Leopold I. Mai precis, ideea i-a venit marelui Vizir, Cara Mustafa Paşa. Ceea ce zis şi făcut, în ianuarie 1682 s-au apucat Turcii să-şi pună armata pe picior de război, şi prin august au simţit că sunt gata, şi au trimis scrisoare Împăratului creştin c-a-nceput războiul. Dar, apropiindu-se deja luna septembrie, nimic nu s-a mai putut face anul acela, aşa că armata Turcească s-a pus de-adevăratelea în mişcare spre Austria de-abia în primele zile ale lui aprilie 1683, chemându-i și pe Tătarii lui Murad Ghirai.

Între timp Leopold Împăratul se apucase de negociase o alianţă militară cu Leşii şi obţinuse sprijinul financiar al Papei de la Roma, ca să aibă cu ce-i plăti pe Leşi. Turcii cu Tătarii lor cu tot au ajuns la Viena în de-abia la-nceputul lui iulie ; Leopold s-a retras la Linz, luând cu sine şi grosul populaţiei Vienei şi lăsând oraşul să fie apărat de contele de Starhemberg cu vreo 25000 de oameni (15000 de soldaţi şi 10000 de voluntari). Turcii, vreo sută sau două sute de mii, nu se ştie, în tot cazul câtă frunză şi câtă iarbă, au început asediul pe 14 iulie şi două luni de zile s-au muncit să surpe zidurile cetăţii: ceea ce până la urmă ar fi reuşit, poate, dar pe 6 septembrie Sobieski cu armata Leşească a ajuns în apropiere şi a făcut joncţiunea cu trupele Saxone, Bavareze şi ale altor state Germane care veniseră în ajutor. Din motive obscure Turcii nu-şi pregătiseră nici un fel de fortificaţii care să-i ajute să respingă un atac din partea forţelor venite în ajutorul Vienei, deşi ştiau bine că acest atac va veni, fiind Viena nu un oraş oarecare ci capitala unui Imperiu puternic şi bogat. Aliaţii au atacat pe 12 septembrie 1683, Sobieski însuşi conducând măreaţa şarjă de cavalerie a Husarilor înaripaţi; în câteva ore Turcii şi Tătarii au fost complet nimiciţi, puţini dintre ei reuşind să scape cu fuga. Tabăra Turcească a căzut intactă în mâna Leşilor şi a Nemţilor, cu tot ce avea într-însa, tunuri, iarbă de puşcă, covoare preţioase, cai, cămile, oi, aur şi argint şi, ceea este cel mai important, saci de cafea care au fost folosiţi de întreprinzători ca să deschidă primele cafenele din Viena.

Murad Ghirai, Hanul Tătărăsc, a fost mazilit. Cara Mustafa Paşa, marele Vizir, a fost sugrumat din ordinul Sultanului. Împărăţia Osmanică nu şi-a mai revenit niciodată. În mai puţin de 20 de ani va pierde Ungaria şi Transilvania şi va intra pe lungul drum al decăderii.

Acum, pe vremea aceea Moldova, Transilvania şi Ungrovlahia erau principate autonome supuse Împărăţiei Turceşti, aşa că Gheorghe Duca Vodă al Moldovei, Mihai Apafi al Transilvaniei şi Şerban Cantacuzino Vodă al Ungrovlahiei n-au avut încotro şi au trebuit să contribuie cu micile lor puteri la efortul de război. Apafi a reuşit să se aranjeze să fie lăsat în ariergardă, dar trupele Moldoveneşti şi Munteneşti conduse de Duca Vodă şi Şerban Vodă s-au dus până la Viena, şi au luat parte la asediu. La bătălia finală n-au luat parte, un așa lucru fiind simţit ca periculos din cale afară, având Husarii Leşeşti săbii şi lănci şi pistoale şi alte arme tăioase şi înţepăcioase. După înfrângerea Turcilor lângă Viena, Duca Vodă n-a mai reuşit să se întoarcă pe tronul său din Iaşi, fiind prins de Leşi la Domneşti şi dus în surghiun, unde a şi murit de inimă rea. Şerban Cantacuzino s-a-ntors la Bucureşti şi a mai domnit până în 1688, când a murit şi a fost urmat la tron de Constantin Brâncoveanu.

Pentru a pătrunde spiritul acelor vremuri trecute, iată cum este reflectată participarea Valahă la asediul Vienei din 1683 în trei dintre cele mai binecunoscute cronici, anume Letopiseţul Ţării Moldovei de mult-admiratul Ion Neculce, Letopiseţul Moldovenesc anonim zis Pseudo-Nicolae Costin şi Cronica Bălenilor a lui Radu Popescu.

Ion Neculce, biv vel Vornic de ţeara de sus

Letopiseţul Ţerei Moldovei de la Dabija V.V. până la domnia lui Ioan Mavrocordat V.V.

Iară în anul 7191, gătitu-s-au Vezirul de oaste să meargă asupra Nemţilor ; venit-au poroncă şi la Duca Vodă să meargă în oaste ; făcut-au atunce Duca Vodă mare gătire de oaste ; şi au adus şi câteva polcuri de Căzaci de la Ucraina, şi călărăşimea, şi Lefecii, şi Curteni, şi Hănsari ; şi pe ţeară au orânduit oameni de oaste, şi boieri, şi mazili, cu câte zece, douăsprezece slugi ; şi au pus şi pre un Brahă căpitan de au făcut un steag de oameni tot din vătajii boierilor, şi a giupăneselor celor sărace. Şi au purces cu toată oastea sea de aice din Iaşi, în douăzeci de zile a lui April. Boierii şi ţeara, toţi erau bucuroşi să purceadă Duca Vodă în oaste, să se mântuească şi să hălăduească de vrăjmăşia lui ; şi-l blestemau toţi să nu se mai întoarcă de unde mergea : că şi atunce, la purces, multă strânsoare făcea pentru rămăşiţa banilor birului, să istovească boierii, şi nu puteau istovi, că banii nu erau nicăire ; vânzare în vite nu era. Ce şi pre cale până la Focşeni mergând cu oaste, tot zapciituri erau ; mergea încet şi făcea oturace câte cinci-şase zile, şi mai mult, la un loc. Atunce, trecând Hanul cu Tătărimea pe la Fălciu în oaste, multe jacuri au făcut pin ţeară, slobozindu-se Tătarii prin sate şi pre la casele boiereşti, de au făcut multă stricăciune, pân au trecut în ţeara Muntenească, mergând la oaste ; şi dacă s-au strecurat Tătărimea de prin ţeară, şi apoi au trecut şi Duca Vodă pre la Focşeni cu toată oastea lui. N-ar hi făcut făcut Tătarii atâta stricăciune prin ţeară trecând, de ar fi dat Duca Vodă poclon deplin precum cereau ; numai Duca Vodă n-au vrut să dea.

Rămas-au atunce Caimacam în Iaşi Nicolai Racoviţă Logofătul şi Paladi Spatarul, şi Toderaşc Visternicul ; carii la purcesul Ducăi Vodă s-au sfătuit cu o seamă de boieri de cei ce au mers cu domnia în oaste, ca, de s-ar mai întoarce Duca Vodă, ei să nu mai vie cu dânsul, că nici ei nu-l vor mai aştepta în Iaşi, ce se vor duce să-şi prinză capetele printr-alte ţeri, că nu-l mai pot sătura. Mergând Duca Vodă cu oastea prin ţeara Muntenească au trecut peste munte, şi au mers alăture cu ţeara Ungurească, pre la Sibiu, pre la Lugoj, pre la Temişvar, pre la Sarvaş, pre la Sonok ce este la apa ce se chiamă Tisa, şi de acolo la Dunăre la cetatea Buda ; şi au trecut Dunărea pre pod din gios de Buda, şi acolo într-un câmp au agiuns pre Şerban Vodă cu oaste ; şi au venit Şerban Vodă de s-au adunat cu Duca Vodă. Iară Vezirul cu oaste, si cu Hanul cu Tătărimea, erau înainte la Ston-Beligrad ; atunce Vezir era Kara Mustafa Paşa ; şi cu acea gătire mergea, anume să dobândească cetatea Ienicul, ce este în marginea ţerei Nemţeşti, cu îndemnarea lui Tiukil Grof, şi altor domni Ungureşti, ce îndemneasă pe Vezirul să meargă. Deci Nemţii având veste de venirea oştilor Turceşti la Ienic, au grijit cetatea cu oaste şi cu bucate ; eară Vezirul, sosind cu oaste la Ienic, au prins limbă care au spus că cetatea Ienicul este grijită foarte bine, şi cu tărie mare ; nu o vor pute dobândi. Iară cetatea Beciul este fără de nici o grijă ; nici oaste nici bucate nu au, şi sunt numai cei de loc din cetate ; de va merge, prea lesne o va dobândi. Vezirul, luând această veste, nimic lângă Ienic n-au zăbovit, ce au purces cu oaste în sus, pre lângă Dunăre, la Beci, şi au tăbărit lângă Beci ; şi în cinci zile a lui Iulie au început a batere cetatea din tunuri.

Impăratul Nemţesc era atunce cu oşti într-altă parte de se bătea cu alţi megieşi ai săi ; eară în Beci era numai un General, anume Sterimberg, cu două-zeci şi cinci de mii de Nemţi ; şi au zăbovit Turcii pregiur cetatea Beciului, din cinci zile a lui Iulie până în două zile a lui Septemvrie ; şi nepărăsit dau din tunuri, cum şi cei din cetate se apărau bărbăteşte : şi erau în mare strinsoare cei din cetate, cât erau în cumpănă de peire, neviindu-le agiutor nici de o parte ; până ce au venit Ioan Sobieţki, Craiul Leşesc, cu oaste, şi au bătut pe Turci, şi au mântuit cetatea Beciului de năvala Turcilor. Şi întorcându-se Vezirul fără de nici o isbândă, l-au sugrumat în Beligrad, şi i-au dus capul la Impărăţie ; că el se apucase că va aduce cheile cetăţei Ienicului la Impărăţie, apoi şi a Beciului. Iară Dumnezeu nu i-au agiutat, după sumeţia lui, ce au rămas ţeara Nemţească prădată şi arsă, cât numai pământul au fost rămas pe urma lor. Deacă s-au întors oastea Turcească de la Beci, au venit la Buda ; şi pogorindu-se şi oastea Leşească pe Dunără în gios la Ostrogon, iară Turcii s-au sumeţit şi s-au întors înapoi, şi au lovit pre Leşi ; şi Leşii, fiind negătiţi, nu i-au putut sprijini pe Turci, ce au îndărăptat înapoi a fugire. Atunce au perit feciorul Hatmanului Polnii, şi alţii mulţi ; şi nu era mult să peară şi Craiul Sobieţki ; numai norocirea lui a fost că l-au întimpinat nişte polcuri de Husari de l-au mai rătuit, până au agiuns şi pedestrimea, Nemţii. Deci, iar i-au înfrînt pre Turci, şi au rămas isbânda la Creştini, iară cu mare scăderea oştii Leşeşti ; şi până a veni peirea Vezirului şi zabovind la Buda, nici pre Domnii acestor ţări nici nu vrea Vezirul să-i lase. Pâritu-s-au atunce Duca Vodă cu Şerban Vodă la Vezirul, pentru o seamă de bani ce au fost rămas la Duca Vodă a ţărei Munteneşti, când au fost Domn în ţeara Muntenească ; şi au rămas Şerban Vodă pre Duca Vodă să plătească toţi banii la visteria Impărătească. Deci, luându-şi zioa bună Duca Vodă de la Vezirul, să vie în ţeară, au lăsat zălog la Vezirul pentru acei bani pre Apostol Catargiu vel Comis, şi pre Tănasie de Soroca, până a trimite banii ; şi Duca Vodă au purces în gios de au venit la ţinutul Putnei, la sat la Domneşti ; eară pre Doamna cu casa lui au lăsat-o în Focşeni ; că fugise Doamna din Iaşi mai înainte de Leşi, la Brăila ; şi i-au eşit Duca Vodă înainte la Focşeni. Vezirul încă, dacă au purces Duca Vodă, încă i-au venit sconcenie, precum s-au scris mai sus, de au perit ; eara boierii carii erau zălog atunce, perind Vezirul, au fugit ; ce n-au venit la Duca Vodă, ce, s-au dus în ţeara Ungurească, că le-au fost casele acolo, cu alţi boieri ce pribegise din Moldova.

(Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, a doua ediţiune, vol. II, Bucureşti, 1872, pp. 216–220.)

Pseudo-Nicolae Costin
Leatopiseţul Ţerei Moldovei de la Ştefan sin Vasile-Vodă de unde este părăsit de Miron Costin Logofătul

[Leatopiseţul Ţerei Moldovei de la Ştefan sin Vasile-Vodă de unde este părăsit de Miron Costin Logofătul, de pre isvoadele lui Vasile Damian ce au fost treti Logofăt, a lui Tudosie Dubău Logofătul şi altora, de Nicolae Costin carele au fost Logofăt mare în Moldova. Cronica este cunoscută mai ales sub denumirea de Pseudo-Nicolae Costin. Autorul, care pare ataşat de familia Cantemireştilor, expune detaşat evenimentele interne, insistând asupra stării grele a poporului menţionând, uneori, chiar unele evenimente externe. Cronica se termină cu prezentarea celei de-a doua domnii a lui Mihai Racoviţă. (Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuţa Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu, Dicţionar enciclopedic, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993–2009.)]

Iară sosind cursul anilor de la Adam 7191, iară de la Hristos 1683, au început Împăratul Turcesc, Sultan-Mehmet, gânduri înalte asupra creştinilor, că pre atunce Turcii erau mari şi tari, cât lumea se cutre­mura ; că încotro se porneau nu era să nu biruiască. Vezir-Azem stătuse atunce în locul lui Ahmet-Paşa Chiupruliul, Cara Mustafa-Paşa, om mândru, lacom foarte, gândul lui se pusese la mare lucru într-acest chip. Luând Beciul şi supunând Împărăţia Nemţească, se coboară prin ţara Leşească, şi aşa întorcându-se prin Moldova să puie Paşă şi în ţara Muntenească. Ce precum scrie Psalmul 7 : ізрі, і іскопаі, івъпадесъ въіаму іаже сътворі. Adecă : şanţ săpă şi căzu într-însul cel ce l-au făcut. Aşa şi acest Cara Mustafa-Paşa chibzuind aceste. Iară apoi cum au fost voia lui Dumnezeu aşa au fost, pre­cum zice tot într-acelaş psalm : Обратісъ болезнъ его іаглаву его, і іаверхъ его, не правда его сънідет. Adică : întoar­ce-se-va durerea lui la capul lui, şi spre creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.

Deci, începând întâi Turcii această vrajbă mare în lume, gătindu-se într-acest an de cu iarnă cu oşti ; iară cum s-au dezvărat, au pornit toate puterile sale asupra străluminatului şi adevărat nebiruitului Leopoldos, Împăratul Nemţesc, carele este din casa Austriei ; şi aşa au tras acel Vezir cu mare putere de Turci de au ocolit cetatea Beciul, căreia-i zic Viena. Venit-au poruncă şi la Duca Vodă şi la Şerban Vodă, Domnul Muntenesc, ca să se găteze de oaste. Ce până a nu se porni oştile turceşti la Beci, venit-au atunce sol nemţesc cu mare rugăminte să nu strice vecinica pace ce o au aşezat-o strămoşii voştri. Şi aşa dând solului răspuns Împăratul, să meargă la Vezirul să-şi ia răspunsul ; de la Vezirul l-au rânduit să răspunsul de la Enicer-Aga ; mergând acolo, Enicer-Aga au strâns Ciorbagiii, şi aşa şi din Eniceri i-au dat răspuns, cum de are şi vrea Împăratul să aşeze pace cu Nemţii, şi Vezirul, noi avem a cere hacul sângelui nostru şi a părinţilor noştri ; ci noi cerem oaste.

Şi acest răspuns luând de la Turci solul, au fost şi oprit. Era la 15 a lui Martie, au şi început a scoate urdiele, şi apoi şi oastea, cineşi după orânduiala sa, cu alaiuri. Şi având şi solul nemţesc gazdă dată în calea pre unde era ieşitul oştii, de era tot în priveala lui, atunce să fi zis solul : pe aceştia numai Dumnezeu i-a bate, când îi va fi voia Sânţiei Sale.

Duca Vodă încă au ieşit din Iaşi la oaste, April 24 zile, Luni. Deci, atunce lăsând în urmă pe ţară 32 de orânduiele mari, luatu-şi-au atunce şi pe Doamna cu sine până la Focşeni, că de la Focşeni despărţindu-se de Doamna sa, nu s-au mai adunat, nici nu se vor mai aduna până la a doua venire a lui Hristos. Luat-au atunce Duca Vodă şi pre Pleşca, Jicnicerul al duoile, legat, la puşti, şi l-au dus până la Focşeni, pentru banii ce rămăsese din ţinut, care nu-i găsise, că fugise oamenii ; pre boieri, câţi nu erau la ţinuturi, îi luase la oaste cu sine ; numai ce lăsase Caimacami pre Necolai Racoviţă biv-vel Logofăt, şi pre Toader Paladie vel Spătar, şi pre Toader Iordachi vel Vistiernic. Lăsase şi pre Gheorghiţă Ciudin vel Stolnic, să păzească pre cine ar vrea să fugă, iară şi cam în preajma Caimacamilor.

Pe acea vreme, când purcedea Duca Vodă la oaste, iată îi veni veste cum şi Murat Gherei Hanul, cu toată puterea Crâmului şi a Bugeacului, merge la Beci. Şi trecând Prutul pe la Pagul, şi luând Bârladul, au trecut Siretul pe la Furceni. Deci, nedându-i Duca Vodă pocloanele, pe unde au agiuns, pin Tutova, tot au prădat, numai căci n-au robit ; iară ce au găsit pe la oameni, vaci, boi, iepe, cai şi borfe, tot au luat.

După purcesul Ducăi Vodă, au mai fugit câţiva boieri din Gioseni, carii erau rânduiţi pe la ţinuturi, Constantin biv-vel Comis, Cantemir vel-Clucer, Ştefan Scârlet biv-Postelnic, Dabija Scârlet biv-treti Vist., Preda Paladie Postelnic, Neculai Antiohie vtori Clucer, şi alţii mulţi ca aceştia, tot în ţara Muntenească ; iară câţi şi mai rămăsese, aşteptau din ceas în ceas să ia care încotro vor putea, cum s-au şi tâmplat.

Împărăţia mergând cu toată puterea sa până la Belgrad, ce acolo au rămas Sultan-Mehmet Împăratul cu curtea sa ; iară Vezirul cu toate puterile Împărăţiei, şi cu Murat-Gherei, Hanul Crâmului, şi cu Apafi Mihai, Domnul Ardealului, şi Duca Vodă şi Şerban Vodă, Domnul Muntenesc. Însă pre Apafi Mihai l-au lăsat de streajă înapoi, nu l-au dus la Beci. Deci, aşa sosind subt cetatea Beciului, îndată au şi răpezit Vezirul Turci şi Tătari în pradă prin ţara Nemţească, carii au făcut mare robie şi pradă, şi vărsare de sânge, până unde au putut ajunge cu ceamburul lor, fiind Nemţilor fără de veste ; care moarte şi stricăciune şi robie ca aceea nu se mai povesteşte să fi mai fost şi altădată, ca atuncea, de cându-i ţara Nemţească. Şi bătând şi Beciul patruzeci de zile, iară apoi şi Nemţii stârnindu-se ca din somn, s-au gătit degrabă, şi sosindu-le şi agiutor însuşi cu sine şi Ioan Sobieţchi, craiul Leşesc, cu oşti ; şi aşa aflându-i pe Turci, carii încungiurase de bătea cetatea Viena, adecă Beciul, şi cu agiutorul lui Dumnezeu dând creştinii răsboi Turcilor şi Tătarilor, i-au biruit şi i-au bătut preste putere, cât au scăpat de acolo Vezirul cu fuga, şi cu o seamă de călărime ; iară pedestrimea câtă au avut, toată au topit-o Nemţii şi Leşii acolo pre loc, şi corturile cum erau întinse şi hasneaua Împărătească toată cu tunuri, cu ierbării, cu tot ce au fost, le-au luat toate Nemţii. Această ruşine păţind Împărăţia Otomanică şi Hănia Tătărească, au fugit, şi tocma la Belgrad s-au oprit.

Iară deacă au sosit Vezirul la Belgrad, turcesc, atunce, ca să-şi tocmască lucrul său despre Împărăţie, văzând că au greşit, căci el au fost îndemnat pre Împăratul său de au făcut acea oaste asupra Nemţilor, n-au avut ce face, cu au început a omorî Paşii, şi a le lua avuţia.

Însă venind atunce pre la Buda Vezirul cu oastea Turcească câtă scăpase, că era Buda atunce a lor, mai avut-au Turcii un răsboi cu Leşii, tot atunce, şi la Ostrogon. La care răsboi, aflând Turcii pre craiul Leşesc ămblând drept vânatul, şi lovindu-l fără veste, puţin de nu l-au prins ; şi aşa gonind Turcii pre Leşi până în tabăra lor, şi câteva capete au adus la Vezirul. Atunci Vezirul îndată au mai răpezit oastea, şi cu câţiva Paşi ; ce întâmpinându-se cu oastea Leşească, iară i-au înfrânt Leşii pre Turci, şi i-au bătut foarte rău. Atunce au căzut şi duoi Paşi în robie, anume Mustafa-Paşa şi Cara-Paşa, carii apoi, târziu s-au răscumpărat cu bani mulţi la Domnia lui Cantemir Vodă.

Împăratul, auzind de cinstea şi de ospăţul ce avusese Vezirul său la Beci, au şi purces din Belgrad de s-au dus la Udri ; iară Vezirul cum au sosit la Belgrad, cum s-au pomenit mai sus, de au omorât Paşii, unde acolo s-au pârât de faţă Şerban Vodă cu Duca Vodă, pentru nişte bani ce aveau gâlceavă din birul Muntenesc, pentru care bani au remas ca să-i plătească Duca-Vodă ; şi aşa punându-şi zi, 100 de zile, şi-au pus zălog doi boieri, anume pre Catargiul, Comisul său cel mare, şi pre Tănasie de la Soroca vel-Şetrar ; şi aşa l-au slobozit pre Duca Vodă de la Belgrad.

(Cronicele României sau Letopiseţele Moldaviei şi Valahiei, sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu, a doua ediţiune, vol. II, Bucureşti, 1872, pp. 24–27.)

Radu Popescu

Cronica Bălenilor

[Domniia lui Şărban-Vodă, leat 7187.] Întru aceste vremi, şi Emericus Tucheli groful s-au rădicat cu o seamă dă unguri împotriva nemţilor; care, cerând de la turci ajutoriu, cu făgăduială că va închina ţara ce o va dobândi, i-au dat turcii ajutor, şi den Ţara Muntenească oşti, cu Ianoş sărdar Coţofeanul, şi den Ţara Moldovei oşti, cu Ghiorghiţă Ciudin sărdar. Care multe cetăţi ale lui au luat, şi mai multe ale lui Racoţ, ţiind acest Tucheli muierea lui Racoţ Ferenţi, şi le-au supus supt ascultarea lui; deci, viind toamna, s-au întorsu cineşi pe la locurile lor.

După acéia, când întra al cincilea an al domniei lui Şărban-vodă, au rădicat sultan Mehmet turcul oaste mare împotriva nemţilor, fiind împărat nemţescu Leopold, poruncind hanului să rădice toată tătărâmea du pretutindenea. Aşâjderea turci, de la răsărit, de la apus, au rădicat. Deci domnii rumâneşti amândoi, craiul ungurescu şi Tucheli groful, cu oastea lui, şi toţi s-au împreunat la Beligradul turcesc. Acolo au rămas împăratul turcesc, iar Cara Mustafa veziriul, luând toate oştile, s-au dus drept la Beci, unde iaste scaunul lui chesar Leopold, şi de toate părţile bătea cetatea. Iar pă tătari i-au slobozit în pradă — cât au ajuns cale dă trei zile mai sus dă Beci, şi mulţime dă oameni au tăiat şi au robit; că era nemţii neânvăţaţi de a vedea robii, ci şădea toţi pen casele lor; pe carele, găsindu-i, i-au tăiat, i-au robit cumplit. Leopold-chesariul, văzând această nevoie mare ce căzuse pă ţara lui, neâncredinţându-se numai pă oştile lui, au trimis dăgrab la Sobeţschi, craiul leşăscu, şi la toţi leaşâi, cu rugăciune, să facă bine să-l ajute la această primejdie ce i-au venit. Şi îndată s-au rădicat craiul cu 30.000 de leaşi, oaste aleasă, şi au venit de s-au împreunat cu oştile nemţeşti. Fiind cap tuturor oştilor craiul, s-au pornit cătră turci; pre carii găsindu-i supt Beciu, prinzând şi turcii véste, s-au gătit dă războiu; şi le-au ieşât înainte, să nu-i lase să vie la cetate, până vor lua cetatea — că o slăbise rău cu tunuri, cu lagomuri, ce-i dedése în 63 de zile. Dar nu i-au putut opri, ci, dând război tare, în 5—6 ceasuri au biruit creştinii pă turci; şi au început a fugi şi a lăsa toate câte au avut: corturi, avuţii, zaharéle, dobitoace şi altele. Acolo au rămas inicerii în şanţuri; pre carii găsindu-i oştile, pă toţi i-au omorât, ca pe neşte dobitoace. Deci, după izbândă, au intrat craiul în cetate, şi mare cinste i-au făcut oştile; şi, împreunându-se cu chesariul, s-au sărutat, şi îndoită mulţămită i-au făcut de ajutoriul ce i-au dat; şi, dăruindu-l bine, împărătéşte, s-au dus la ţara lui; iar turcii de-abiia au luat odihnă la Beligrad. Creştinii n-au încetat, ci au mai luat de la turci atunci Ostrogonul, Hatvarul, Secetul. Împăratul turcul, fiind la Odrii, şi înţelegând de această nenorocire ce au avut oştile lui la Beci, puind vina veziriului (care şi oastea aceasta cu îndemnarea lui s-au fost făcut), şi isprăvi după poftă n-au avut, nici n-au făcut — au trimis ferman de l-au sugrumat, şi i-au belit capul, şi ducându-l pentru credinţa, să-l vază cu ochii lui; iar în locul lui au pus vezir pă Cara Ibraim-paşa, caimacamul. Şi oştile s-au răsipit în iernatec.

Mai nainte dar de perirea veziriului, Şărban-vodă şi Duca-vodă, pacea şi dragostea cea mincinoasă ce o ţinea într-ascunsu, atunci au ieşât la iveală — că Şărban-vodă au tras la judecata veziriului pă Duca-vodă, aruncându-i prihăni că au luat den ţară multe pungi. Duca-vodă încă au muncit de s-au îndreptat şi au rămas Şărban-vodă în dăşărt, şi l-au închis veziriul pentru o seamă de bani; şi, neavând să-i dea, au făcut zapis la mâna veziriului, cum, mergând în ţară, să-i trimiţă; şi aşa l-au slobozit den închisoare; iar Duca-vodă s-au dus pen Ardeal la ţara lui. Ci şi ţara nu o au găsit precum o au lăsat — că moldovénii ş-au adus domn den Ţara Leşască pă Petreceico-vodă, şi s-au nebunit cu toţii; adus-au şi cazaci, de s-au făcut mare grămadă; şi s-au dus în Bugeac, fiind hanul cu tătarâi la Beci, dă au făcut multe réle. Pă doamnă-sa o au găsit fugită la Brăilă, de nevoia răzmiriţilor ce să aţâţase în ţară. Duca-Vodă încă nu cuteza să meargă în scaun, fiind Petreceico- vodă cu oştile acolo, ci şădea la Domneşti, la satul soacră-sa Dabijoaii, pre carele fără véste au venit oştile de la Petreceico-vodă, de l-au lovit în zioa dă Crăciun, când şădea la masă. Şi, fiind oştile lui răsipite pen sat, pe la gazde, şi negata, l-au luat de l-au dus în sus spre Ţara Leşască. Cap oştilor era Dimidenschi, reghimentariul de la Snetin, şi Bainschi, nepotul lui Petreceico-vodă. Într-o sanie cu paie l-au pus, având numai un covor, şi o perină, şi 2 cai răi: unul negru, altul albu; hamurile, de tei — den toată averea lui, cu atâta l-au dus în Ţara Leşască. Doamnă-sa venise la Focşani, ci, auzind dă luarea domnu-său, s-au dus în Ţara Muntenească. Acest sfârşât au dat şi Duca-vodă.

Iar hanul, viind den oastea Beciului în Bugeac, şi văzând nebuniile moldovenilor şi ale cazacilor, ce făcuse în Bugeac, au trimis pă fie-său cu tătari şi i-au îmbulzit pă moldoveni şi pă cazaci lângă Prut; acolo i-au tăiat, i-au robit, i-au înecat în Prut. Cei puţini ce au scăpat cum au putut, s-au dus la Iaşi, la Petreceico-vodă, care cu toţii de frică au luat calea Sucevii fără zăbavă, şi s-au dus în Ţara Leşască. Această ispravă au făcut moldovenii cu Petreceico-vodă — că au făcut nevoie ţărâi, iar nici un folos n-au făcut.

(Textul este preluat de pe Wikisource, regăsit pe 21 februarie 2014)