16 mai 2015

Povestea lui Petrişor şi a lui Petrea Talhariu, de Alexandru Vasiliu

La 1858 România nu exista. La 1928 România era un stat modern, în plină dezvoltare; apoi aveau să vină marea criză, al doilea război mondial, ruşii şi comuniştii. Multe lucruri bune i s-au întâmplat poporului român în cei şaptezeci de ani glorioşi sub domniile lui Alexandru Ioan Cuza, Carol I şi Ferdinand; printre aceste lucruri bune se numără şi salvarea unei părticele din folclorul autentic. Salvarea acestei părticele se datorează pe de o parte câtorva personaje legendare ale culturii noastre, de numele cărora a auzit toată lumea, cum ar fi Petre Ispirescu sau Ion Creangă, şi pe de altă parte multor oameni pasionaţi însufleţiţi de demodatul sentiment al patriotismului, ale căror nume nu se bucură de aceaşi recunoaştere. Unul dintre aceştia a fost Artur sau Arthur Gorovei, care din 1892 până în 1926 scos revista de folclor Şezătoarea, uneori cu sprijinul statului, alteori fără.

Povestea lui Petrişor şi a lui Petrea Talhariu este reprodusă întocmai, pe cât am putut, fără nici o modernizare a scrierii şi fără nici o îndreptare a greşelilor de tipar. Cititorii vor remarca numeroase inconsecvenţe, printre care cea mai bătătoare la ochi este ezitarea între scrierea şi nescrierea lui l mut de la sfârşitul numelor masculine şi neutre articulate. Pronumele reflexiv de persoana a treia este când „se“, când „“. În text apare sistematic „băet“ (cu diftongul ie scris e), dar „tăiet“ (cu ie). Remarcabilă este şi utilizarea peste tot a literei î din i (în 1908!) — â din a apare o singură dată, şi aceea dintr-o greşeală de tipar în loc de ă.

Povestea lui Petrişor şi a lui Petrea Talhariu
de Alexandru Vasiliu
(Şezătoarea, vol. X, No. 11–12, Martie 1908)

   Era odată un negustor bogat. Avea atîta avere, că singur nu-i mai ştia capătu ; dar un lucru îi strica inima, că n’avea băeţi şi n’avea cui să rămîie toată bogăţia lui. Amu ’ntro sară se culcă omul să se hodiniască ; iar adoua zi dimineaţă, o pus doi cai la o trăsură, şi-o luat ziua bună de la nevastă, şi s’o dus în negustorie. Cît o umblat prin lume, o cîştigat o căruţă de galbeni.
   La un an de zile s’o pornit omul spre casă. Mergînd pe drum, de la un loc ajunge cu căruţa într’o vale. Când dă să se urce la deal, caii nu vreau să prindă nici leacă. Dă, învîrte, suceşte, cîrneşte ; dar degiaba-i era toată osteniala. Cît s-o necăjit el acolo, l-o apucat asfinţita soarelui, şi nu putea urni căruţa din loc.
   Ce să facă ?

22 aprilie 2015

Valahii la asediul Vienei

Prin 1681 le-a venit Turcilor ideea că n-ar strica dacă ar lua ei iniţiativa în războiul interminabil pe care-l aveau cu Împăratul Nemţesc, care pe atunci era Leopold I. Mai precis, ideea i-a venit marelui Vizir, Cara Mustafa Paşa. Ceea ce zis şi făcut, în ianuarie 1682 s-au apucat Turcii să-şi pună armata pe picior de război, şi prin august au simţit că sunt gata, şi au trimis scrisoare Împăratului creştin c-a-nceput războiul. Dar, apropiindu-se deja luna septembrie, nimic nu s-a mai putut face anul acela, aşa că armata Turcească s-a pus de-adevăratelea în mişcare spre Austria de-abia în primele zile ale lui aprilie 1683, chemându-i și pe Tătarii lui Murad Ghirai.

Între timp Leopold Împăratul se apucase de negociase o alianţă militară cu Leşii şi obţinuse sprijinul financiar al Papei de la Roma, ca să aibă cu ce-i plăti pe Leşi. Turcii cu Tătarii lor cu tot au ajuns la Viena în de-abia la-nceputul lui iulie ; Leopold s-a retras la Linz, luând cu sine şi grosul populaţiei Vienei şi lăsând oraşul să fie apărat de contele de Starhemberg cu vreo 25000 de oameni (15000 de soldaţi şi 10000 de voluntari). Turcii, vreo sută sau două sute de mii, nu se ştie, în tot cazul câtă frunză şi câtă iarbă, au început asediul pe 14 iulie şi două luni de zile s-au muncit să surpe zidurile cetăţii: ceea ce până la urmă ar fi reuşit, poate, dar pe 6 septembrie Sobieski cu armata Leşească a ajuns în apropiere şi a făcut joncţiunea cu trupele Saxone, Bavareze şi ale altor state Germane care veniseră în ajutor. Din motive obscure Turcii nu-şi pregătiseră nici un fel de fortificaţii care să-i ajute să respingă un atac din partea forţelor venite în ajutorul Vienei, deşi ştiau bine că acest atac va veni, fiind Viena nu un oraş oarecare ci capitala unui Imperiu puternic şi bogat. Aliaţii au atacat pe 12 septembrie 1683, Sobieski însuşi conducând măreaţa şarjă de cavalerie a Husarilor înaripaţi; în câteva ore Turcii şi Tătarii au fost complet nimiciţi, puţini dintre ei reuşind să scape cu fuga. Tabăra Turcească a căzut intactă în mâna Leşilor şi a Nemţilor, cu tot ce avea într-însa, tunuri, iarbă de puşcă, covoare preţioase, cai, cămile, oi, aur şi argint şi, ceea este cel mai important, saci de cafea care au fost folosiţi de întreprinzători ca să deschidă primele cafenele din Viena.

Murad Ghirai, Hanul Tătărăsc, a fost mazilit. Cara Mustafa Paşa, marele Vizir, a fost sugrumat din ordinul Sultanului. Împărăţia Osmanică nu şi-a mai revenit niciodată. În mai puţin de 20 de ani va pierde Ungaria şi Transilvania şi va intra pe lungul drum al decăderii.

Acum, pe vremea aceea Moldova, Transilvania şi Ungrovlahia erau principate autonome supuse Împărăţiei Turceşti, aşa că Gheorghe Duca Vodă al Moldovei, Mihai Apafi al Transilvaniei şi Şerban Cantacuzino Vodă al Ungrovlahiei n-au avut încotro şi au trebuit să contribuie cu micile lor puteri la efortul de război. Apafi a reuşit să se aranjeze să fie lăsat în ariergardă, dar trupele Moldoveneşti şi Munteneşti conduse de Duca Vodă şi Şerban Vodă s-au dus până la Viena, şi au luat parte la asediu. La bătălia finală n-au luat parte, un așa lucru fiind simţit ca periculos din cale afară, având Husarii Leşeşti săbii şi lănci şi pistoale şi alte arme tăioase şi înţepăcioase. După înfrângerea Turcilor lângă Viena, Duca Vodă n-a mai reuşit să se întoarcă pe tronul său din Iaşi, fiind prins de Leşi la Domneşti şi dus în surghiun, unde a şi murit de inimă rea. Şerban Cantacuzino s-a-ntors la Bucureşti şi a mai domnit până în 1688, când a murit şi a fost urmat la tron de Constantin Brâncoveanu.

Pentru a pătrunde spiritul acelor vremuri trecute, iată cum este reflectată participarea Valahă la asediul Vienei din 1683 în trei dintre cele mai binecunoscute cronici, anume Letopiseţul Ţării Moldovei de mult-admiratul Ion Neculce, Letopiseţul Moldovenesc anonim zis Pseudo-Nicolae Costin şi Cronica Bălenilor a lui Radu Popescu.

Fapte diverse de la 1880

Pentru amuzamentul acelora dintre dumneavoastră care se gândesc uneori cu nostalgie la vremurile cele de demult, reproduc câteva fapte divese din revista Familia, anul XVI (1880) nr. 97, joi 18 (30) decembrie, Oradea-mare (Nagyvárad). „Proprietaru, redactoru respundĭatoru şi editoru : Iosif Vulcanu. Cu tipariul lui Eugeniu Hollósy in Oradea-mare. 1880. Strad’a principala nr. 274.“


Am păstrat neschimbată ortografia originală ; cel mai important e să țineți minte că u final este mut, iar a final se citește ă, și numai dacă are un accent sau este precedat de un apostrof trebuie citit a. Textul este reprodus fără modificări ortografice sau de vocabular.

22 septembrie 2013

Bucureştenii iubesc câinii şi pe Caragiale

Teatrul Naţional din Bucureşti poartă numele marelui „dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român“ (ah Wikipedia!) de presupusă origine aromână I. L. Caragiale, nume foarte potrivit pentru un teatru bucureştean. În faţa Teatrului Naţional se află un grup statuar care înfăţişează nişte personaje de-ale lui marelui dramaturg, precum şi un gramofon cu pâlnie. Lucrarea sculptorului Ioan Bolborea a fost instalată acolo în 2010, primăria considerând pe atunci că teatrului îi cam lipsea un baldachin de care să atârne doi îngeri valahi.

Bucureştenii exponenţi ai clasei mijlocii şi ale celor mai mici au considerat că amplasarea respectivelor statui pe pajiştea din faţa teatrului reprezintă un îndemn la păstrarea, perpetuarea şi perpetua reînnoire a tradiţiei caragialiene înscrisă pentru vecie cu litere de foc în dramele psihologice D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută; ca urmare a acestei convingeri, spaţiul cu pricina a fost consacrat în conştiinţa populară a Valahiei ca loc de desfăşurare a manifestaţiilor oarecum neserioase, cele întrucâtva mai serioase desfăşurându-se în Piaţa Victoriei. Se bagă deci de seamă că nimeni nu manifestează în Piaţa Constituţiei, rezervată marilor spectacole de muzică uşoară, ca dovadă a respectului acordat importanţei Parlamentului ca instituţie fundamentală a democraţiei.

Pe această linie, sâmbătă 21 septembrie curent a avut loc în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti o manifestaţie despre câinii fără stăpân, Canis lupus var. familiaris subvar. ferus sive communitaris, care hălăduiesc în cete şi-n haite prin frumoasa noastră capitală evropenească, hrănindu-se cu ce apucă şi cu cine-l prind.

[O demonstraţie de iubire a câinilor sălabtici în faţa Teatrului Naţional]
O demonstraţie de iubire a câinilor sălbăticiţi, în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti. (Fotografie de Alex Pănoiu, pe Flickr)

Pe cearşafurile şi pancartele demonstranţilor se putea citi „Stăpâni fără câini = sterilizare în masă, adopţii reale, pedepsirea abandonului“ (sper că era vorba de sterilizarea câinilor, nu a stăpânilor fără), „Veterinarii salvează, nu ucid!“ (de parcă cele două activităţi ar fi incompatibile), „Respect existence or expect resistance“ (o sută de puncte!) şi altele, dar scrise mai mic. Demonstranţii purtau baloane colorate, erau fotografiaţi de persoane cu aparate de fotografiat, printre care şi fotografi, şi erau păziţi de jandarmi în negru. Sâmbătă, la ora şase seara, pe bulevardul Bălcescu coada de maşini începea de la Eva, în pofida eforturilor susţinute depuse de agenţii de circulaţie care dirijau traficul în vederea descongestionării acestuia.

În spatele demonstranţilor, pe şantierul Teatrului Naţional nu se lucra. Era sâmbătă.

20 iulie 2013

Nagatiulu, de S. Fl. Marian

Pe când pregăteam ediţia electronică a Povescilor noue pentru copii ale Constanţei de Dunca-Schiau mi-am propus să o însoţesc un glosar în care să fie explicate numele proprii şi comune pe care eu unul nu le cunoşteam. Unele s-au dovedit foarte uşor de găsit, altele mai greu -- cine ştia că pilă înseamnă, printre altele, minge ? -- dar cel mai greu a fost să aflu cine a fost Nanianu.

În povestea „Scroafa şi lupul“, Constanţa de Dunca-Schiau îl pomeneşte pe acest Nanianu:
Am uitat să vă zic, dela început, că onorabila fiinţă de care vorbim a fost clasificată de toţi naturaliştii, dela Buffon, Cuvier, Linné pănă la Nanianu între pachiderme, adecă rîmătoare copitate, că numele seu oficial este „porc de genul femenin sau scroafă.“
Serviciile omniscientului Google mi-au îngăduit până la urmă să aflu că Basile Nanianu a fost autorul unei serii de manuale de Istorie Naturală „pentru usulu invetiamentului secundariu de ambele sexe, cursulu inferioru“, pare-se bine cunoscute în epocă, adică-ntr-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Dar până să găsesc Bibliografia Naţională Retrospectivă publicată de Biblioteca Academiei, am dat de un delicios număr 40 din săptâmalul Amiculu Familiei, volumul IV (1880), publicat la Gherla de Niculae F. Negrutiu (probabil Negruţ),  „Proprietariu, Editoru si Redactoru respundietoriu“ al „diuariului“, şi pus pe Internet prin strădania BCU Cluj ; numele lui Nanianu apare în acest număr citat într-o notă de subsol la articolul „Nagâţul“ de S. Fl. Marian.

Ceea ce mi-a atras atenţia a fost ortografia folosită de articolele din ziar. Ca orice utilizator pasionat al limbii Româneşti, ştiam aşa pur teoretic că, într-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost pentru scurt timp semi-oficială o ortografie cu litere latine aproape complet lipsită de diacritice. Ca oricărui informatician din generaţia mea, asta nu mi s-a părut deloc bizar : doar am citit fără nicio dificultate (sau, mă rog, fără mare dificultate) mii de pagini scrise fără diacritice, cu a în loc de ă sau â, i în loc de î, s în loc de ş şi t în loc de ţ. Şi, pentru păcatele mele, continui să citesc astfel de texte, introduse de varii concetăţeni de-ai noştri. Dar ortografia Amicului Familiei din 1880 este mult mai spectaculoasă.

Iată un scurt fragment, ca exemplu introductiv. N-aveţi teamă, veţi găsi mai jos întregul articol de S. Fl. Marian, în toată gloria-i ortografică, memorialistică şi folcloristică.

Amiculu Familiei, 1880
   Afara de acestea traditiuni de trista memoria, afara de aceste reminiscentie, cari ne amintescu de tempurile cele grele si viforóse in cari au petrecutu stramosii nostrii, mai au Românii inca si urmatórele datine si credintie despre Nagati.
   Candu copii striga fórte tare si li vócea fórte tîuitóre si patrundiatóre, atunci indatinéza Românii din Bucovin’a ai numí „Nagati“. Ei dicu : „taci Nagatiule numai strigá atat’a — ca m’ai asurditu !“ Candu unu copilu racnesce dicu éra-si cà „striga cá unu Nagatiu !“
   Acestea suntu datinele si credintiele româniloru despre Nagati !
    
2013
   Afară de acestea tradiţiuni de tristă memoriă, afară de aceste reminiscenţe, cari ne amintesc de tempurile cele grele şi viforoase în cari au petrecut strămoşii noştri, mai au Românii încă şi următoarele datine şi credinţe despre Nagâţi.
   Când copiii strigă foarte tare şi li-i voacea foarte ţiuitoare şi pătrunzătoare, atunci îndătinează Românii din Bucovina a-i numi „Nagâţi“. Ei zic : „taci Nagâţule nu mai striga atâta — că m-ai asurzit !“ Când un copil răcneşte zic eară-şi că „strigă ca un Nagâţ !“
   Acestea sunt datinele şi credinţele românilor despre Nagâţi !


12 iulie 2013

Malcatun a lui Edebali de pe plaiul Eschişer

Cine nu cunoaşte pe dinafară începutul Scrisorii III ? În versuri melodioase, care curg parcă de la sine, Poetul povesteşte visul premonitoriu al unui sultan din vremurile de demult, mai de demult, de la-nceputurile modeste ale puterii Turcilor musulmani :
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, la pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă ; dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri ; ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri ; codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, pulbere de diamante cade fină ca o bură, scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde :
— Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare ; iar din inima lui simte un copac cum că răsare, care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte ; umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde ; iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari ; vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, toate se întind nainte-i… Ca pe-un uriaş covor, vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac în întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung ; dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah ! Allahu ! se aud pe sus prin nori, zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul… Se deşteaptă… Şi pe cer vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer. Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali ; după gratii de fereastră o copilă el zări ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun ; e a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mahomet, că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte, ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
 
Dar despre ce sultan anume este vorba ? Întrebatu-v-aţi vreodată unde se află acel plai Eschişer, cum îl chema pe sultan şi dacă în cele din urmă a căpătat-o pe Malcatun sau nu ?

19 decembrie 2012

Change the Product Key in Windows 8

It may be the case that changing the product key works only if the system was installed from volume license media. It might not work if the system was installed from OEM or retail media. When changing the product key on a volume license system you must use a Multiple Activation Key (MAK) -- OEM or retail keys will definitely not work.

Volume license media contain a generic volume license product key, so that the system can be installed without entering a product key; after the system is installed, it will automatically contact a Key Management Service server on the corporate network and all will be well -- unless there is no such server.

There are two ways of changing the product key on volume license versions of Windows 8:
  • The semi-graphical way:
     
    1. Open a console (mouse cursor to lower left corner, right-click, choose Command Prompt), or open the Run dialog box (<Windows><r>, or mouse cursor to lower left corner, right-click, choose Run).
       
    2. Run

      slui.exe 3
       
  • The command-line way:
     
    1. Open a console with elevated privileges, i.e., mouse cursor to lower left corner, right-click, choose Command Prompt (Admin).
       
    2. Run

      slmgr.vbs -ipk <product-key>

      for example (this is not a valid Multiple Activation Key),

      slmgr.vbs -ipk AAAAA-BBBBB-CCCCC-DDDDD-EEEEE
       
    3. Run

      slmgr.vbs -ato
I hope this works for you. There is no warranty. Note that by following these instructions you may cause the computer to self destruct, or worse. Proceed at your own risk. Your mileage may vary.